Recrutare și formare lingvistică

de personal medical calificat

Cine suntem

Suntem o companie de recrutare și formare lingvistică de personal medical calificat, avem peste 18 de ani de experienţă în domeniu şi am integrat cu succes peste 7000 de asistenţi medicali generalişti în numeroase structuri sanitare din Germania , Elveţia și Italia dintre care peste 1000 în Germania.

OpenJobLine SRL a pornit de la firma-mama OpenJob SpA, actualmente OpenJobMetis, o agenţie de muncă italiană de mari dimensiuni, activă în mai multe sectoare economice cu o vastă experienţă în domeniu.

Managerul general OpenJobLine, Dan Tolici, a fost
acționar-fondator al diviziei de sănătate din cadrul OpenJob SpA din Italia și a contribuit la dezvoltarea departamentului prin administrarea resurselor umane.

În anul 2009 a decis să abordeze pe cont propriu piaţa muncii din Germania şi şi-a format o echipă în acest sens. De atunci oferim exclusiv locuri de muncă în Germania pentru asistenţi medicali generalişti, iar de curând am reluat activitatea într-o măsură mai mică și în Elveția.

misiune

Este o realitate că miile de asistenţi medicali generalişti absolvenţi din fiecare an nu pot fi integraţi în totalitate în structurile sanitare din România. Iar Germania se confruntă momentan cu un deficit de personal calificat de aprox. 40 000 de asistenţi în 2019.

Ne propunem să îmbunătăţim mediul socio-economic din România şi Germania prin îmbinarea surplusului de forţă de muncă specializată din România cu cererea de personal ridicată din Germania, în sectorul medical.

De asemenea dorim să fim un punct de referinţă în formarea lingvistică de personal medical calificat şi ocuparea forţei de muncă în Germania prin calitatea serviciilor noastre.

Valori

Responsabilitate

ne asumăm ceea ce spunem şi dorim ca tu să faci la fel.

Calitate

lucrăm după standarde înalte, depunem eforturi să obţinem ce ne propunem şi ne bazăm şi pe implicarea ta.

Comunicare

suntem mereu dispuşi să vorbim cu tine.

Respect

în modul de a ne trata unii pe ceilalţi şi de a aborda diferenţele dintre noi

Onestitate

ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.

Munca în echipă

noi avem nevoie de tine și tu de noi

De ce OpenJobLine
totuși?

Știm că momentan acest sector este foarte bogat în oferte
interesante. Este de datoria ta şi în avantajul tău să iei o
decizie informată, bazându-te și pe experienţa altora.

OpenJobLine îţi oferă avantaje unice şi diverse bonusuri.

NU PLĂTEȘTI COMISIONE, SERVICIILE SUNT PLĂTITE DE VIITORII ANGAJATORI DIN GERMANIA!

TREBUIE DOAR SĂ FII O PERSOANĂ DE CUVÂNT, SĂ ÎNVEȚI LIMBA GERMANĂ ȘI SĂ RESPECȚI CONTRACTUL DE MUNCĂ DE 2 ANI!

Bonusuri

Dacă recomanzi unui prieten programul nostru intensiv, iar acesta va merge în Germania cu noi, primeşti 300 de Euro la plecarea lui, bonus net.

Adaugă aici textul pentru subtitlu

Formular de Înscriere

Bună tuturor! Am dori ca prin aceasta postare să vă împărtăşim câteva idei despre experiența noastră cu OpenJobLine. Eu, Beatrice Grigoriu, și sora mea, Bianca Grigoriu, putem afirma cu încredere că această colaborare ne-a adus doar beneficii. Amândouă am absolvit Şcoala Postliceala "Radu Miron" Vaslui, în cadrul căreia am avut la dispoziţie toate mijloacele necesare pentru o pregătire cât mai bună ca asistent medical: profesori, medici si asistenţi medicali calificaţi și foarte bine pregătiţi.Am fost foarte bucuroasă să fiu implicată în proiectul OpenJobLine alături de această frumoasă echipă care s-a mobilizat foarte bine, putând real să schimbe vieți și care merită toate felicitările.Puteți trăi o poveste adevarată, însă este o poveste după care nu vei mai fi același din simplul motiv că îți va arată viața așa cum, pun pariu că, nu ai privit-o niciodată. Succesul este 80% atitudine și 20% aptitudine.

Mi-au fost propuse cursuri de specializare încă din primele 6 luni la locul de muncă. Acum am deja experientă în rezidențe pentru persoane vârstnice, în spitale și clinci pe secțiile chirurgie generala, chirurgie toracică, chirurgie accidente (Unfallchirurgie). Am activat într-unul dintre cele mai bine cotate spitale din Stuttgart; Marienhospital. Sper să ajung în curând și la Robert Bosch, cel mai important spital din regiune. Cu siguranță voi ajunge să lucrez și pe secțiile mele de vis, oncologie, neurologie și psihiatrie. Peste câțiva ani mă voi intoarce în România unde îmi doresc să mă integrez rapid în sistemul de acasă și să fac schimb de experiență cu colegii mei, dacă se poate spune așa. Mult succes și putere de muncă tuturor celor care vor să înceapă o carieră de AMG în Germania încă din prima zi în această țară! Nu fugiți după rezultate rapide și fără efort și învățați limba cât se poate de mult în România!

OpenJob mi-a oferit ocazia de a profesa în meseria pe care mi-am ales-o. S-a dovedit a fi o firma serioasă și mulțumită ei, practic astăzi în Germania meseria de asistent medical. Am învățat pas cu pas limba germană, am promovat examenul și astăzi lucrez într-un centru de îngrijire pentru persoane vârstnice în orașul Bad Wimpfen.Am fost foarte bucuroasă să fiu implicată în proiectul OpenJobLine alături de această frumoasă echipă care s-a mobilizat foarte bine, putând real să schimbe vieți și care merită toate felicitările. Puteți trăi o poveste adevarată, însă este o poveste după care nu vei mai fi același din simplul motiv că îți va arată viața așa cum, pun pariu că, nu ai privit-o niciodată. Succesul este 80% atitudine și 20% aptitudine.

Limba germană este un must în Germania. Cu cât știi să vorbești mai bine limba, cu atât ești mai apreciat. Am întâmpinat dificultăți la inceput, nu doar cu limba. Însă trebuie să ai putere, orice început e greu, chiar și acasă în România. După un an m-au avansat în funcția de șef de secție și după 2 ani mi-au propus sa mă trimită la o calificare superioară (Pflegedienstleitung – Director îngrijiri medicale). Prin toată această aventură am trecut alături de o buna prietenă și colegă. Suntem mulțumite de alegerea facută, locuim în apartamente frumoase, avem prieteni aici, iar familiile tot aici vrem să le întemeiem.