Recrutare și formare
lingvistică

de personal medical calificat Germania

Noutăţi

Cazare, masă şi
suport financiar
gratuit
Primele 100 de ore de
curs nu implică nicio
obligație
Loc de muncă
asigurat și contract de
muncă în Germania

Salariu minim brut între
3200-3600 euro
pe lună

Cine suntem

Suntem o companie de recrutare și formare lingvistică de personal medical calificat, avem peste 18 de ani de experienţă în domeniu şi am integrat cu succes peste 7000 de asistenţi medicali generalişti în numeroase structuri sanitare din Germania, Elveția și Italia dintre care peste 800 în Germania .

Din 2009 oferim exclusiv locuri de muncă în Germania pentru asistenţi medicali generalişti, iar de curând am reluat activitatea într-o măsură mai mică și în Elveția.

Ce oferim

Oferim servicii complete GRATUITE pentru asistenți medicali generaliști în devenire sau absolvenți atât în România, cât şi în Germania, cu ajutorul partenerilor noştri, prin care ne asigurăm că omul potrivit ajunge la locul potrivit.

Ce oferim

Oferim servicii complete GRATUITE pentru asistenți medicali generaliști în devenire sau absolvenți atât în România, cât şi în Germania, cu ajutorul partenerilor noştri, prin care ne asigurăm că omul potrivit ajunge la locul potrivit.

De ce OpenJobLine
totuși?

Știm că momentan acest sector este foarte bogat în oferte interesante. Este datoria ta şi în avantajul tău să iei o decizie informată, bazându-te și pe experienţa altora.

OpenJobLine îţi oferă avantaje unice şi diverse bonusuri.

NU PLĂTEȘTI COMISIONE, SERVICIILE SUNT PLĂTITE DE VIITORII ANGAJATORI DIN GERMANIA!

TREBUIE DOAR SĂ FII O PERSOANĂ DE CUVÂNT, SĂ ÎNVEȚI LIMBA GERMANĂ ȘI SĂ RESPECȚI CONTRACTUL DE MUNCĂ DE 2 ANI!

cursuri

Nu ai finalizat încă formarea de AMG şi trebuie să mai parcurgi 1, 2 sau 3 ani de studiu sau te gândeşti să începi o astfel de formare?

Ai finalizat deja formarea de AMG şi vrei să pleci cât mai repede în Germania?

Te gândeşti să începi o formare de asistent medical generalist şi în localitatea ta nu avem o
școală-parteneră prin care să te susţinem?

Parteneri

ce spun cursanții
noștri

ce spun
cursanții noștri

Când îmi amintesc cum veneau foști colegi de-ai noștri și ne povesteau despre experiențele lor în Germania, nu-mi vine să cred că acum sunt și eu în acceași postura.

Lavinia Baban și Elena Butnaru, VASLUI

Mulțumesc echipei OpenJob pentru pregătirea mea și pentru șansă oferită în a profesa că asistent medical!

Angheluță Petronela-Iuliana, GALAȚI

Mulțumesc echipei OpenjobLine pentru transparența, seriozitate, profesionalism și nu în ultimul rând pentru dezvoltarea mea că OM pentru OAMENI.

Maria Jecu, GALAȚI

Formular de Înscriere